Cantautoarea NAVI își lansează cel de-al treilea single, „Eyes Wide Shut”, o baladă dramatică și efervescentă. Artista și producătorul ei, NMC (Nica Marian Ciprian), și-au urmat instinctul încă o dată și au creat un videoclip impresionist, aproape alb-negru, în care se întrepătrund o multitudine de stări.

Piesa „Eyes Wide Shut”, compusă de către NAVI și NMC, are ceva din onestitatea muzicală a lied-urilor, atât prin interpretarea vocală și partitura complexă de pian, cât și prin procesul de înregistrare.

Piesa asta mă reprezintă 200%, iar clipul e puțin din tot ce sunt eu: nebună, liniștită, melancolică, îndrăgostită de viață, puternică, speriată, inocentă, provocatoare. Totul e TRUE, am tras pianul și vocea simultan, am filmat ca și cum camera nu ar exista, am trăit toate momentele acelea, de la agonie la extaz…”, povestește NAVI.

„Eyes Wide Shut” este cel de-al treilea single solo al lui NAVI, după „The Burning Process” (2015) și controversatul „Picture Perfect” (2014). Lansarea piesei vine după o vară plină de concerte, în numeroase locații din București și de pe litoral, unde NAVI și-a prezentat noul show live, „Acoustic is the New Black”.

DESPRE NAVI

NAVI este cântăreață și compozitor. De la 12 ani și-a petrecut timpul în mare parte prin studiouri, lucrând pentru artiști precum Morandi, Hotel FM, Foișorul de Foc și Mihai Toma & Passione și “furând meserie” de la cei mai buni producători. În perioada 2008 – 2011 a făcut parte din proiectul Alexandra & Alec, formulă în care a lansat EP-ul “Little Dreams” și trei single-uri. În 2011, NAVI a scris versurile piesei “Change” alături de vechiul ei colaborator, Gabriel Băruța. Cântecul a ajuns să reprezinte România la Eurovision și a marcat o etapă importantă în cariera lui NAVI. Artista a susținut numeroase concerte în România și în străinătate (Franța, Belgia) și este adepta show-urilor 100% live. Primul single solo NAVI a apărut în 2014 (“Picture Perfect”), urmat de “The Burning Process” (2015). În prezent, pregătește noi piese și un album la NMC Productions.

EYES WIDE SHUT

Muzica și versurile: NAVI / NMC
Regie și producție: NMC (Nica Marian Ciprian)
Machiaj: Cristina Călara

Pentru press kit-ul complet (comunicat de presă în format Word, fotografii la rezoluție înaltă), click aici.

navi-eyes-wide-shut

Pe 10 septembrie îmi voi lansa noul single, “Eyes Wide Shut”, o baladă sinceră și nebună, cântată doar la pian și voce. Ieri, dintr-o scânteie de creativitate și magie, am filmat împreună cu NMC și videoclipul pentru ea.

Doar noi doi, un make-up artist cu idei de milioane (Cristina Călara), iubitul meu și inspirația mea (Andrei), camera de filmat și o pungă cu zeci de lumânări. Eu venisem pregătită pentru o mică ședință foto, din care să extragem fotografia de copertă pentru single… de la cadru la cadru, însă, lucrurile s-au transformat în cel mai neașteptat și curajos proiect al nostru de până acum – mai curajos, poate, decât “Picture Perfect“.

Videoclipul “Eyes Wide Shut” a venit după o perioadă în care m-am consumat foarte mult: ba că nu avem un label în spate, ba că “The Burning Process” nu a ajuns la suficient de mulți oameni, ba că nu avem o echipă mai mare, ba că se apropie toamna și noi nu avem încă posibilitatea de-a face un videoclip, ba că trece viața și nu mai apuc să-mi termin albumul, ba că simt să fac un lucru, dar dau de un zid, pentru că nu e “ce se cere”, ba că sunt prea “avantgardistă” pentru mainstream și prea mainstream pentru indie. Mintea mea se blocase între griji, clasificări și cercurile vicioase dintre ele – știți cum se spune, “luați orice cerc, mângâiați-l și el va deveni vicios”. Practic, nu făceam decât să mă plâng și să-mi construiesc singură ziduri în plus.

Apoi, o revelație necesară: acum câteva zile am ascultat fascinată noul album al lui Miley Cyrus, “Miley Cyrus and Her Dead Petz”, disc de 23 de piese lansat gratuit pe net, pe care artista și l-a finanțat singură și, în care, practic, casa ei de discuri n-a avut nicio putere asupra deciziilor creative. Fata asta s-a dus atât de departe, și-a redefinit propriile limite și le-a întins, astfel, pe cele ale mainstream-ului de categoria A din care face parte. Sinceritatea, complexitatea, nebunia, puterea acelor piese nu avea cum să fie pusă într-o cutie – astfel că Miley a spart convențiile cu o imagine și un “act” împinse poate la extrem, dar în jurul cărora muzica are libertate totală să se dezvolte, să existe, să curgă. Practic, așa cum societatea / industria s-au trezit forțate să-i accepte și chiar să-i îmbrățișeze excentricitatea, la fel se întâmplă și cu forța ei creativă. Noua etapă din cariera lui Miley nu este despre nuditate și nebunie, este despre sinceritate și creativitate fără auto-cenzură. Cântăreața a declarat pentru New York Times“mi-am câștigat dreptul să ăsta, să fac ce vreau eu să fac, să fac muzica pe care mi-o doresc. Nu s-a mai văzut ca un artist, în special o femeie, să aibă atâta libertate. Pot să fac, literalmente, tot ce-mi trece prin cap. E o nebunie“.

În mintea mea, declicul a fost instantaneu: NU am o casă de discuri în spate, NU dau raportul nimănui, NU am vreun sponsor din umbră care să-mi ceară să las și fusta, și standardele mai jos, NU am o echipă de management care să-mi spună cine trebuie să fiu când urc pe scenă. Știu foarte bine cine sunt, iar faptul că muzica mea există în afara convențiilor nu înseamnă constrângere ori limitare, ci LIBERTATE. Faptul că nu sunt angrenată în rotițele foarte vizibile ale industriei muzicale îmi permite să fiu EU, să compun și să cânt muzica pe care o simt, să nu-mi impun reguli care țin o vară despre “ce înseamnă un hit’. Pot merge pe firul nebuniei mele atât de departe pe cât vreau.

NMC (Nica Marian Ciprian), co-autorul, producătorul și directorul creativ a tot ce înseamnă piesele mele și întregul meu concept vizual, îmi împărtășește viziunea. Avem amândoi libertatea și demnitatea de-a face exact ce ne dorim, fără a depinde de nimeni, fără a aștepta ca cineva să pună parafă pe nebunia noastră. Proiectele noastre atrag oameni minunați și creativi, privirile oamenilor din primele rânduri, la concerte, îmi spun că suntem pe drumul cel bun. Drumul mai puțin umblat, e-adevărat, drumul plin de mărăcini și trandafiri negri cu spini – dar oare ar mai avea vreun farmec dacă ar fi pavat doar cu petale?

***

Videoclipul “Eyes Wide Shut” s-a filmat în opt ore cât o eternitate, într-o singură locație, care s-a transformat sub ochii noștri în atâtea feluri, încât nu ne venea să credem că există umbre, cadre, posibilități pe care nu le-am văzut în atâția ani. Eu m-am schimbat în fața camerei de filmat în atâtea moduri, atât de repede, încât mi-am dat seama că, pentru o vreme, uitasem cât de cameleonică pot să fiu. Sau uitasem cine sunt și cine pot fi. Sunt mândră de regăsirea asta, de faptul că am mai împins niște limite, mi-am mai învins niște frici (o să vă povestesc la momentul potrivit) și am dat aripi unei piese care merita lucrul ăsta. Pe 10 septembrie iese clipul. Un clip de stare. O stare de nebunie și liniște, paradoxul pe care-l iubesc atât de mult. O nebunie frumoasă și necesară, pe care abia aștept s-o împart cu voi!